Durere

Călugăr

de Adrian Păunescu

Doamne, fă-mă călugăr

Şi cheamă-mă până la Tine

Să-Ţi spun adevărul

Despre marele dezastru pământesc.

Doamne, fă-mă călugăr.

Au fost hăituiţi,

Au fost ofensaţi,

Dar călugării au totuşi

O oarecare liberă trecere

La vămile cerului.

Undeva, la Cheia,

Am auzit eu că există

O scară de răşină de brad

Care ajunge până la Tine, Doamne,

Lasă-mă să urc şi să-Ţi spun.

Voi găsi-o chiar dacă

Nu e în evidenţa primăriei din Mâneciu

O voi găsi-o după miros,

După mirosul morţilor

După mirosul viilor,

După mirosul de tămâie.

O voi găsi-o şi voi veni

Să-Ţi spun ce rău e pe pământ,

Să-Ţi spun că-n luptele pentru dreptate

Dreptatea a ieşit

Atât de zdrobitor victorioasă

Încât a devenit idee,

Nu mai are nici o realitate.

Doamne, e nedrept totul,

Copiii nu mai au decât recreaţii şi examene,

Ore de clasă nu mai sunt,

Bătrânii sunt puşi la zid

Sub nişte taloane de pensii

Care sunt trase din tunuri

Ale binevoinţei generale.

În rest muncim până ne cad mâinile din umeri

Şi nu mai ştim pentru cine muncim,

Mai ales că ei ne dau să facem

Lucruri pe care tot ei le considera inutile

Şi ne reproşează nouă

Că facem lucruri inutile.

Dar, în fine Doamne, primeşte-mă în audienţă

Pe mine, călugărul cel mai limbut

Al mânăstirii tale cu cinci continente.

Hai, Doamne, fi bun şi primeşte-mă

Că, altfel, dacă întârzii,

Nu mai am pe unde urca.

Vine omenirea flămândă

Să mănânce scara de răşină

Care duce la tine.

Doamne, fă-mă călugăr,

Fă-mă şi ascultă-mă

La ora când mânăstirea Ta

Cu cinci continente

Şi cu patru miliarde de prăpădiţi

Instalează ultimele arme

În clopotnïţă!